Sărmanul Dionis

Photo by Snapwire on Pexels

Autor:
Minai Eminescu

Lengua original:
rumano

Lengua lectura:
rumano

Lee:
Ion
Caramitru


Escucha "Povestea RO.22: Sărmanul Dionis" en Spreaker.

Acest fragment este cel cu care Mihai Eminescu decide să deschidă nuvela “Sărmanul Dionis”, exponentul poate cel mai cunoscut al prozei de ficţiune a poetului naţional, care catapultează puţin cunoscuta literatură română în universalitate la sfârşitul secolului XIX. Este unanim recunoscută de către lingvişti şi academie în general extraordinara sa putere de sinteză a tot ceea ce se scrisese până la el şi vasta sa contribuţie la cristalizarea limbii române literare ulterioare. „Sărmanl Dionis” este o proză avat la lettre în care se contopesc ideile metafizice alimentate de tezele kantiene şi schopenhauriene cu dimensiunea fantastică. Deşi primeia îi putem atribui tratamentul spaţial şi temporal, nu este mai puţin adevărat că cea de a doua absoarbe toate celelalte versante: oniricul este lentila prin care năvălesc în povestire aberaţia, anacronismele, suprapunerea planurilor. Fragmentul ales de actorul Ion Caramitru, pe care ni-l cedează din colecţia sa personală, este meditaţia filozofică îniţială pusă în gura lui Dionis. După părerea criticului Aurel Martin, semnificaţia monologului nu este atât filozofică, cât caracteristică unui personaj a cărui obsesie se concretizează în spaţiul real în care încearcă să anuleze timpul relaţional şi finitudinea teritorială.

Este fragmento es el que Mihai Eminescu elige para abrir su nouvelle “Desdichado Dionis”, tal vez el exponente más conocido de la prosa ficcional del poeta nacional, quien catapulta la desconocida literatura rumana en la universalidad a finales del siglo XIX. Es unánime el reconocimiento de los lingüistas y académicos de su extraordinario poder de sintetizar lo escrito y lo traducido hasta él y su ingente contribución como cristalizador de la lengua literaria rumana ulterior. “Desdichado Dionis” es una prosa avant la lettre en la que se funden las ideas metafísicas de Eminescu, alimentadas por tesis kantianas o schopenhaurianas, con la dimensión fantástica de su obra menos conocida. Si bien es verdad que a la primera se le pueden atribuir el tratamiento del espacio y tiempo, no es menos cierto que la segunda absorbe todo lo demás: lo onírico es la lente a través de la cual irrumpen en el relato aberraciones, anacronismos, la superposición de planos. El fragmento que el actor Ion Caramitru escoge y nos regala de su colección personal, es la meditación filosófica inicial puesta por Eminescu en boca de Dionis. En palabras del crítico rumano Aurel Martin, el significado de este monólogo no es tanto filosófico como característico para un personaje cuya obsesión se concreta en el espacio real en el que intenta anular el tiempo relacional y la finitud territorial.